Vă pup! Apăsat și cu zgomot!

I-am întâlnit pe stradă, la cinema, la operă, la restaurant, în autobuz, în locurile de joacă pentru copii, la mare, la munte, la…spital! Oriunde aș fi, adepții pupatului apăsat și zgomotos sunt prezenți pentru a arăta lumii cât de mare e dragostea lor și cât de mici sunt cei din jur, atât de mici încât pot fi ignorați și oripilați de buzele țuguiate care scot sunete oribile.

Lâsând la o parte faptul că sărutul în sine este un lucru care ține de intimitate și nu înțeleg de ce trebuie să existe martori, mă pun pe gânduri oamenii care fac asta fără să se gândească că unii ar putea fi deranjați de acest lucru.

Cei mai respingători mi se par ăia care se pupă doar de ochii lumii, să vadă ea, lumea, cât de mult se iubesc. Pentru a servi “victimelor” meniul complet, scot niște zgomote care îți strepezesc dinții, se mai uită în jur, se pupă iar apăsat, apoi verifică, din nou, dacă audiența este pe frecvență…

Îmi aduc aminte un episod care m-a marcat de-a dreptul: eram la o pizzerie când  un cuplu s-a așezat fix în fața mea și au început să se pupe. Respectivii zăceau în fața unei sticle de Cola, însă eu mâncam în timp ce ei își continuau show-ul în văzul tuturor. Pentru că efectiv nici două blistere de metoclopramid nu puteau să-mi ia greața cât timp îi aveam în raza mea vizuală, m-am mutat cu spatele la ei. Ei bine, mai rău decât să-i vezi, este să-i auzi! Nu mai e cazul să vă spun că m-am săturat instantaneu, atât de pizza,  cât și de nesimțiți.

Câteodată, specimenele din această categorie pot fi evitate, dar dacă, de exemplu, se întâmplă să fiu blocată într-un autobuz aglomerat cu unii care se pupă lângă urechea mea, norocul se cam termină.

Știți categoria asta de oameni? Voi îi tolerați?

(foto)

Facebook Comments

Cele mai neinspirate costume de Halloween

Mai e puțin și se face aproape o săptămână de la Halloween, sărbătoare care a avut multiple manifestări și pe la noi, lucru care nu mă deranjează, consider că pe lume și în țara asta sunt lucruri…

Tonul face muzica

Există oameni care și-au luat asupra lor sarcina de a comunica. Acum, dacă eu comunic aici, pe blog, poate vreți să mă citiți, poate nu, rămâne la alegerea fiecăruia;  însă dacă cineva, un om de…

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[+] kaskus emoticons nartzco