Totul este relativ. Cu o excepție.

Există tragedii care trec dincolo de puterea cuvintelor. Există vremuri când vorbitul, scrisul, judecatul, devin inutile dacă nu sunt însoțite de acțiuni concrete. Există situații de viață și de moarte când exprimarea opiniilor tale valorează fix patru pătrățele de hârtie igienică folosită, peste care tragi apa. Există tragedii care ar trebui să amorțească limbile veninoase, atotștiutoare, disperate de like-uri, vizualizări, promovarea afacerii sau al brandului personal. Una din aceste tragedii s-a petrecut de curând și mi-a dovedit încă o dată cât de relativă este lumea în care trăim.

Și cum totul este relativ, sunt sigură că unii nu vor vedea cu ochi buni intervenția mea. De aceea, vreau să subliniez că tot ce am scris nu este o judecată a nefastului eveniment din club. Nu pot, nu vreau, nu mi se pare decent să emit vreo judecată de valoarea despre victime. Nu am dreptul să vorbesc despre durerea și catastrofa prin care au trecut.

Nu pot să dezbat problema #colectiv. Nu pot decât să simt până în fiecare celulă a corpului meu și să mă chircesc înăuntrul sufletului meu, descompusă și copleșită de nimicnicia ființei umane în fața morții. Nu pot decât să sper că, odată ce unii vor fi obligați în mod aspru să respecte legile, așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată – la noi în țară sau oriunde pe planetă.

Dar pot să observ cât de relative sunt lucrurile, în funcție de unghiurile din care privim o problemă.

De exemplu, dacă aș avea câte un bănuț pentru vorbele și privirile zeflemitoare față de chirurgii plasticieni, aș fi fost extrem de bogată. Prea mulți oameni din țara asta văd în ei niște persoane putred de bogate, care sculptează fete și fețe din plastic, niște cadre medicale superficiale, cu o viață prea ușoară și prea nemeritat de frumoasă, care au umplut țara de clone ale Piancei Brăgușanu.

De curând, am văzut o astfel de persoană, în ochii căreia se simțea disprețul pentru această meserie. A pronunțat cuvântul “plastician” ca un lucru neglijabil, apoi a pomenit ceva de botox.

Totuși, din fericire, chirurgii plasticieni au o pregătire extensivă, care le permite să facă intervenții reconstructive, dar și estetice, dacă doresc acest lucru. În majoritatea lor, chirurgii plasticieni sunt și chirurgi esteticieni, pentru că pot, pentru că sunt capabili să reconstruiască aproape oricare parte a organismului care a fost supusă unor traume provocate de  accidente, cancere sau defecte din naștere. Iar dacă știu practic lucrurile acestea, pot teoretic să și introducă niște implanturi, botox sau acid hialuronic pe acolo pe unde e nevoie; dar asta rămâne la alegerea fiecărui medic care are această specialitate.

Carevasăzică, plasticienii sunt cei care operează arsuri extrem de grave, plasticienii sunt cei la care te duci cu degetul, mâna, în pungă,  iar ei ți le pun la loc, plasticienii sunt cei care ajută oamenii imobilizați atunci când fac escare până la os, plasticienii sunt cei care înlătură tumorile pielii și care reconstruiesc fețele și corpurile celor mutilați și nu numai. În schimb, chirurgii esteticieni nu fac în mod necesar intervenții de chirurgie plastică reconstructivă.

Să-mi fie iertată îndrăzneala, dar de mult mi-aș fi dorit să spun lucrurile acestea, însă m-am temut să nu fie văzută ca o bravură personală și necerută, dat fiind faptul că port pe mâna stângă un inel de la o persoană care practică această meserie.

Printr-o nenorocită conjunctură, plasticieni s-au transformat în ochii opiniei publice, din superficialii care pun silicoane, în eroii care au curățat arsurile, care au pus grefe de piele acolo unde a fost nevoie și i-au stabilizat pe cei care au avut șanse minime de supraviețuire.

Odată cu drama în care au murit arse zeci de persoane și sute au fost rănite, am început să redescoperim utilitatea medicilor din țara asta, în general, și a plasticienilor, în particular. Dintr-o dată, au ajuns îngerii păzitori și salvatori ai României, de unde până deunăzi erau niște șpăgari, pasibili de închisoare și pentru un buchet de flori. Foarte mulți medici au plecat de acasă în puținele lor zile libere pentru a da ajutor colegilor care au fost de gardă vineri seară. Nu i-a chemat nimeni, nu i-ar fi putut obliga nimeni, nu i-ar fi condamnat nimeni. Cu toate acestea, au înțeles amploarea tragediei și au muncit cot la cot cu ceilalți colegi.

Acum, că am recăpătat respectul pentru profesia de medic, în special față de cei care lucrează în spitalele de urgență, pe salvare sau față de chirurgii plasticieni ori anesteziști, aștept să văd de aici încolo luni întregi de ediții “La Maimuță” și “Acces în rect” cu toți medicii care au făcut zilele acestea puțină lumină în infern, pentru a contrabalansa emisiunile în care se tapetează frecvent creierele românilor cu acele cazurile izolate de malpraxis.

Dar vă garantez că aceia care au fost “pe baricade”, în afară de purtătorii de cuvânt, în a căror responsabilitate stă și comunicarea activității în mod public, medicii nu vor apărea la TV, nu vor scrie pe Facebook cât, cum și pe cine au operat. Pentru că acei oameni chiar au stat în sălile de operații, nu au stat la poze,  nu au mai dormit de zeci de ore și nu au făcut asta pentru a-și vedea numele pe afiș, ci pentru că nu aveau cum să facă altceva decât să salveze. Acei medici sunt oameni, oameni din care și oase care au simțit la propriu mirosul morții, nu doar s-au revoltat din vorbe sau tastatură; acei medici au simțit de o mie de ori ceea ce am simțit noi din fața unui dispozitiv, dar pentru ei lucrurile nu au fost relative, ci s-au pus în calea morții, chiar dacă statistic și științific vorbind știau că mulți nu au nici 1% șansă.

În viață totul e relativ. În moarte, așa cum ni se înfățișează ea uneori, nu.

Facebook Comments

Punct. Și de la capăt!

Iată o expresie pe care nu o folosesc foarte des, pentru că sunt genul de persoană care “prinde rădăcini”! Sunt o persoană căreia îi place să rămână loială lucrurilor sau oamenilor în care crede. Uneori,…

Bunicul meu din Cer

Dacă am fi trăit într-o țară cu un minim respect pentru ființa umană, bunicul meu, Tache, ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Din păcate, el s-a stins în 2013, după o lungă luptă pe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[+] kaskus emoticons nartzco