Missy, o pisică aproape…Domestic(ă)

Missy a apărut în viața mea într-un moment neașteptat. Prima noastră întâlnire a fost mai mult decât dificilă – eu căutând-o sub mobilă, ea camuflându-se mai ceva ca trupele speciale. Am lăsat-o să stea un timp ascunsă, sperând că o să își facă ceva curaj și o să iasă singură. Nu a fost chip de așa ceva, a trebuit să o scot cu forța la lumină. Avea 6 luni, dar era un ghemotoc mic de blană, cu ochii mari și rotunzi, năsucul umed și turtit. Câteva săptămâni a stat mai mult sub pat, aproape că uitam că există o pisică în aceeași casă cu mine. Nu se urca pe pat, fotoliu, scaun – lumea ei era în zonele unde pămătuful de praf nu ajunge.

Nu știu în ce condiții a stat ea până la șase luni, când a ajuns la mine, dar a rămas cu un reflex condiționat; seara, când stingem lumina, se duce imediat la bolul cu mâncare. Probabil, când era pui, ieșea să mănânce doar după ce se dădea stingerea. O vreme vorbeam chiar în șoaptă pentru a n-o speria, atât de sensibilă era.

Pentru că era și foarte timidă și foarte fricoasă – nu suporta să fie atinsă, a fost o victorie când m-a lăsat prima dată să îi mângâi lăbuțele – am lăsat-o să facă ce vrea ea. Cu toate acestea, este extrem de cuminte: nu dărâmă lucruri, nu strică canapele, nu sare noaptea peste tine în pat, nu zgârie. În schimb, are un comportament de cățel –  molfăie lucruri care i se par ei apetisante (în general hârtii sau chestii cu zorzoane), scoate limba afară atunci când se joacă și obosește. La un moment dat i-am scos de pe esofag o punguță, altă dată i-am scos jumătate de metru de panglică pentru cadouri. Nu știe de “zât”, dar nici de “pis-pis”- trebuie să faci un sunet ciudat cu buzele pentru a-i atrage atenția. Nu miorlăie decât în rare ocazii, de exemplu, atunci când te atenționează că este cazul să te dai de pe scaun și să o lași pe ea acolo sau atunci când are chef de joacă. Dușmanul său cel mai mare este uscătorul de păr, pe care îl pândește și îl studiază din depărtare.

Între timp a abandonat solul și stă suspendată pe fotolii, pe canapele, pe pervaz, pe imprimantă, pe laptop. Este amatoare de operă, de fiecare dată când ascult muzică stă exact lângă difuzor și, din câte am observat, îi place foarte mult Aida, în special terțetul Vieni, o diletta, appressati. Suportă cu greu să o iei în brațe, în schimb, își cere porția de mângâiat – tot în condițiile ei – atunci când “zgârie” cu lăbuțele gambele. Când sare de undeva sau vrea să se răzgâie scoate un sunet asemănător jucăriilor care chițăie. Mai are un strigăt de luptă pe care îl folosește atunci când se joacă și face triplu salt cu șurub în aer.

Missy nu mă sufocă niciodată cu prezența sau cu dragostea ei, deși mi-aș dori. Nu se împleticește printre picioare, nu se cațără pe mine, dar mijește ochii ei mari și atunci știu că mă iubește mult, este semnul ei de maximă afecțiune. Missy nu este o pisică tipic domestică, dar este originală și are o personalitate puternică. De’, știți cum se zice…animalele ajung să semene cu stăpânii…sau era invers? 😀

Am scris acest articol pentru a susține campania de promovare a lungmetrajului Domestic, articol pe care îl voi trimite la povesti@domesticthemovie.ro, pentru a ajunge într-o cărticică specială care va însoți filmul atunci când va fi lansat pe DVD. Domestic este un film regizat de Adrian Sitaru, un film despre oameni obișnuiți și animalele alături de care își trăiesc viața. Premiera va avea loc pe 22 martie. Mai multe aflați pe site-ul oficial www.domesticthemovie.ro.

Dacă aveți povești drăguțe cu animalele voastre de companie…domestice sau nu, mi-ar plăcea să le citesc! Laura, m-am gândit că ție sigur ți-ar plăcea o provocare de genul acesta, așa că îți trimit leapșa mai departe!

Zece lucruri pe care nu trebuie să le spui unei persoane care are pisică

1. Ce pisică frumoasă ai! Seamănă cu motanul meu care a murit călcat de mașină. Nimeni nu vrea să îi asemeni pisica cu vreo alta, cu atât mai puțin cu una care a sfârșit tragic….

Dacă pleci, ia-mă și pe mine!

Zilele astea am văzut distribuite pe Facebook poze cu un motan care a fost abandonat  de către stăpâni. Aceștia s-au mutat și au lăsat în uscătoria scării pisoiul. Nu vreau sa transform blogul în vreun…

Viață cu pisică…și blog

Îmi plăceau pisicile. Când eram mică aveam grijă de toate pisicile bunicilor mei și nu le permiteam să le înstrăineze. Rezultatul? Unsprezece pisici! Pe care bunica mea le hrănea, iar eu le mângâiam și le…