În final, pierderile materiale nu contează

medium_6118170498Motto-ul blogului meu, pe care l-am împrumutat, cu permisiunea ei, de la tiza mea, Andra, (mulţumesc!) este: Nu muri înainte de ceasul morţii şi nu te întrista înainte de venirea tristeţii. În momentul în care l-am ales, nu ştiam că aveam să aflu foarte curând cât de adevărat este acest citat, după care încerc să îmi trăiesc, pe cât posibil, fiecare clipă din viaţă. De aceea, în momentul în care am realizat că mi-a fost furat laptopul dintr-un loc în care nu m-aş fi aşteptat nici într-o mie de ani, într-o circumstanţa care frizează absurdul, fără vreo vină a cuiva – în afară de cea a hoţului – mi-a părut rău, în special atunci când mă gândeam că vreo mână infectă de pungaş a pus mâna pe laptopul meu alb, frumos şi că nişte străini au acces la unele date care îmi aparţin, fără a avea parole salvate sau chestii foarte personale pe el – în afară de poze, niciuna din ele compromiţătoare.

În momentul în care experimetezi pierderea supremă, aceea a unui om drag, alte pierderi, cu precădere cele materiale, par nişte glumiţe proaste ale Universului. Îmi pare rău că nu mai am laptopul, dar cam atât. Oricât de clişeistic ar suna, viaţa merge înainte şi prefer să cred că nici măcar nu l-am avut vreodată. Sigur, poliţia îl caută, dar, din punctul meu de vedere, zarurile au fost aruncate, mai ales după atitudinea poliţiştilor, care îşi pornesc anchetele învinovăţind păgubiţii.

Cine ştie, poate s-o întâmpla vreo minune şi s-o întoarce Sony cel mic acasă, dacă nu, ghiciţi cine transformă o pierdere într-o bucurie şi îşi cumpără laptop nou şi performant! 😀