Cazi pe scări, îți iei bătaie

Azi, în decursul unei ore, am văzut doi copii care au alunecat pe scările ude de la metrou. Văzându-l pe primul însoțit de mama lui, mă așteptam să îl compătimească și să boscorodească puțin pe tema umezelii de peste tot. Se pare că am o intuiție proastă, deoarece copilul a fost certat și obligat să urce scările mai repede, înaintea mamei. Nu e bine să judeci oamenii după frânturi de informații și am zis că poate femeia are o zi mai grea.

La 4 stații de metrou am coborât. Ajungând la capătul scărilor rulante, un alt copil alunecă și cade. Acesta era mai mic decât celălalt, probabil avea vreo 3 ani. Era oricum adorabil, iar căzătura lui nu părea să fi fost una cu urmări grave, cel puțin până mama lui l-a prins și i-a aplicat o tirada de palme de la fund în sus spunându-i: “Na, pentru că m-am speriat! Tu știi ce m-am speriat?!”

După episodul doi, am ajuns la următoare concluzie: ești mic, cazi pe scări, nu te oblojește nimeni, din contră, mai primești câteva palme suplimentare, că poate nu erai la rândul tău speriat de căzătură. Pe vremea mea, când erai mic și cădeai, mama te lua în brațe, te pupa și îți cumpăra ceva bun să îți treacă.

Caricatura, destul de sugestivă spun eu, e preluată de AICI

De la un plătitor de abonament, cu drag, pentru șoferii RATB

Din motive obiective circul mai mult cu autobuzul decât cu metroul, așa că am cules multe întâmplări din folclorul RATB-ist.  Însă odată cu venirea iernii, simt nevoia să le mulțumesc unora dintre șoferii RATB-ului și…