De ce nu voi avea o căsnicie ratată

O prea mare parte din societatea românească își închipuie că niște acte depuse la primărie și un drum până la biserică sunt secretele supreme pentru a avea o căsătorie fără de sfârșit. Da, uneori așa este și așa ar trebui să fie. Peste o dragoste mare, mare, dacă suprapui o legalizare a relației și o unire veșnică în fața lui Dumnezeu (experiență care, dacă încape pe mâna unor preoți cu har și dragoste față de oameni, poate să fie una extraordinară), lucrurile se consolidează și se așază și mai bine. Vă spun acest lucru din experiență. Din moment ce am așteptat atâta timp să mă căsătoresc, este limpede că nu tânjeam nici după statutul de doamnă, nici după rochia de mireasă, însă, căsătoria s-a dovedit a fi un liant de care nu eram conștienți, un liant care nu era necesar, dar care a fost binevenit.

Acum, dacă viața alături de partener este un chin sau un mare semn de întrebare, nu cred că vreun act depus indiferent unde și o slujbă cu indiferent câți preoți poate uni sau lega ceva peste voința omenească. Mariajele făcute pentru că “e timpul” să intri în rândul lumii, pentru că vrei să faci copii și îți dorești să aibă trecut pe certificat același nume de familie în dreptul părinților, pentru că vrei să strângi niște bani la nuntă și alte motive de genul ăsta, sunt elementele perfecte pentru o viață dată peste cap. De ce? Pentru că, din punctul meu de vedere, dacă doi oameni nu își găsesc un sens împreună fără “artificiile” căsătoriei, nu doar că nu există o bază pe care să construiești, dar nici măcar un numitor comun. Fără să mai amintesc de faptul că mulți au impresia că odată însurat sau măritată, ai mult mai multe drepturi și din partea partenerei sau partenerului, dar – iar asta este foarte amuzant – din partea societății. Adică, ești o “duoamnă” și o soție, ești unică și irepetabilă (not!).

Pentru că am luat-o pe ocolite, ca de obicei, mă reîntorc la titlul articolului și mă gândesc să îi liniștesc pe cei care mi-au numărat cu zel anii de relație alături de Lord, așteptând să vadă inevitabilul sfârșit, și să le spun că nu voi avea niciodată o căsnicie ratată, așa cum, în caz de o despărțire în trecut, nu aș fi avut o relație eșuată. Nu! Pentru că fiecare clipă petrecută împreună a fost una în care am crescut și ne-am dezvoltat reciproc. În cazul unei rupturi, nu aș fi pierdut X ani de relație, ci aș fi câștigat acei ani de relație alături de un bărbat care mi-a demonstrat în repetate rânduri că mă iubește și care a avut răbdare să construiască în mine o versiune mai bună și mai sigură pe sine. Afirmația rămâne valabilă și în viitor!

Dixit! 😀

Foto: arhivă personală

Milord

Unul din lucrurile frumoase de pe lumea aceasta este diversitatea; suntem diferiți, gândim diferit și trăim diferit. Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu îngrădești fericirea altei persoane, ești liber să îți organizezi…