Singurul lucru inevitabil

Pentru că în ultimul timp nu m-am simțit foarte bine din punctul de vedere al sănătății, începusem să mă deprim puțin. Nimic grav însă, îmi treceau prin cap lucrurile standard în astfel de situație – “de ce eu”, “de ce acum”, “ce rău e să fii bolnav”, “nu mai suport”, “dacă mă simțeam bine făceam lucru X sau Y” ș.a.m.d.

Cam asta era starea mea până acum două zile, când am aflat că o vecină care se mutase de curând la mine pe scară a murit la vârsta de 23 de ani, în urma unui infarct miocardic. Tragedia este cu atât mai mare cu cât avea și o fetiță de doar câțiva ani. Clipa fatală s-a declanșat în plină stradă, în timp ce se întorcea de la serviciu, foarte necăjită că patronul nu îi dăduse salariul mai multe luni la rând. Cu inima plină de necaz că nu o să-i poate oferi fetiței sale ce își propusese, s-a prăpădit după câteva ore, chiar dacă medicii au făcut tot posibilul să o salveze.

(foto)

Întâmplarea pe care v-am povestit-o m-a trezit brusc la realitate. Am încercat să nu mă mai plâng de micile încercări peste care trebuie să trec în prezent și să mă bucur de restul clipelor din viața mea, atâtea câte vor fi (sper că vorbim de ani buni, nu m-ar deranja să fiu o străbunică nonagenară).

Moarte este definitivă aici și acum. Ce se întâmplă dincolo nu știm, dar în lumea asta moarte este singurul lucru sigur și inevitabil. Cu toții știm că așa e, dar stocăm informația asta într-un colț îndepărtat al minții, la fel de îndepărtat cum credem că va fi momentul dispariției noastre. Lucrul acesta este vital, zic eu, pentru a rămâne cu mintea întreagă și a ne bucura de viața noastră.

Dar facem asta? Ne bucurăm de viață?

Facebook Comments

Ne este frică de mai bine, nu de mai rău

Este suficient să ne uităm în jur, să ne uităm în oglindă și ajungem destul de ușor la concluzia că multora dintre noi ne este cel mai frică de o schimbare în bine. O idee…

Salut, sunt Andra!

Salut, sunt Andra și în urmă cu doar câteva luni mă credeam tare isteață. Aveam impresia că știu despre durere, despre familie, despre loialitate, despre prietenie, despre recunoștință, despre pierdere, despre uitare, despre drepturi, despre…

2 comments

    Buna Andra
    As vrea sa te intreb daca se mai tine schimb de carti in Bucuresti,daca mai organizeaza cineva schimbul?Daca ai nevoie de ajutor pentru organizare poti sa ma contactezi pe mail. Multumesc.

    Buna, Raluca!

    Eu ma ocup de organizarea Schimb de Carti Bucuresti, dar momentan suntem in vacanta. Stai cu ochii pe contul nostru de Facebook si o sa afli din timp cand e urmatoarea intalnire. Te astept!:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[+] kaskus emoticons nartzco