Rușine, rușine, rușine să ne fie!

medium_2473961971Acest articol este continuarea unui alt articol scris în urmă cu aproape doi ani de zile – Pe ei, pe mama lor. Doi ani de zile în care nu s-a schimbat nimic în privința câinilor vagabonzi de pe străzi. Ar fi o diferență totuși, am mai luat un maidanez și l-am dus la țară unde a devenit vedeta curții.

Așadar, am ajuns, din nou, prin prisma unei tragedii (pe care am decența să nu o comentez sau să mă prefac că înțeleg prin ceea ce a trecut familia respectivă) la moartea câinilor fără stăpân. S-a votat și o lege prin care este legal acum să fie căsăpiți (sigur, ne place să zicem eutanasiați, dar orice ființă cu puțină materie cenușie își dă seama cum vor fi terminați majoritatea maidanezilor).

Eu nu contest faptul că poate am ajuns în punctul în care suntem noi, oamenii, contra lor, câinii. Dacă trebuie să murim noi, să trăiască ei, nu e în regulă. Deci, să zicem că asta e singura soluție – să omorâm câinii pentru binele copiilor noștri. Dar…cât de jenant e lucrul ăsta pentru noi ca ființe așa-zis raționale? Cât de penibil e pentru noi să nu fi găsit o metodă să luăm maidanezii de pe stradă, dar să ne umflăm acum în pene că am găsit o soluție…moartea! După ce îi omorâm, eventual să le explicăm copiilor de ce ne omoară câinii  pe noi, de ce îi omorâm noi  pe ei și, în același timp, să îi învățăm toleranța, compasiunea, iubirea pentru animale.

Eu nu țin cu maidanezii care omoară oameni, dar nici cu oamenii care omoară maidanezi. Evident, vom scăpa de ei! Pentru un timp, ne vor mușca doar câinii particularilor, așa cum mi s-a întâmplat mie, dar nu vă aruncați furcile și topoarele, pentru că, în câțiva ani, vor fi abandonați destui câini pentru a o lua de la capăt.

Poate între timp ne ocupăm de pisici. Prea pute a urină în Bucureștiul ăsta! Sau nu o fi de la feline?

PS: să le spună cineva sceleraților că este legal să fie omorâți câinii care sunt aduși în adăposturi, iar în termen de 14 zile nu sunt adoptați, nu s-a dat liber încă  la măcelărit  pe cont  propriu.

Sursă foto:

Mr. Ducke via photopin cc

Facebook Comments

Indiferența nu doare

Multe din articolele pe care le-am scris aici au fost, într-un fel, un drept la replică pentru multe situații pe care le-am trăit sau mulți oameni pe care i-am întâlnit. Oarecum, era în firescul meu…

Din zona derogării, în Triunghiul Bermudelor

Fiecare dintre noi avem un stil, un mod anume de a fi, de a ne raporta la noi înșine și la ceilalți. Inevitabil, de-a lungul vieții, intrăm în contact cu tot felul de oameni, de…

2 comments

    Iti dau dreptate in tot ceea ce spui si cu siguranta nu sunt singura.
    Solutii exista, ALTE solutii (sa-i stranga pe toti de pe strazi, la nivel national, sa-i sterilizeze si sa-i lase in continuare in adaposturi, sa dispara de moarte naturala, daca cineva nu-i adopta – si asta e numai opinia unei persoane relativ pe dinafara) dar nu se vrea. E mai bine cu “obrazul patat” si cu banii din fondurile primite evaporati cine stie unde, datorita incapabililor din cauza carora s-a ajuns aici.
    Imi vine in minte un dubiu sadic: e mai bine sa eutanasiem cainii sau locurile de munca ale acelor incompetenti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[+] kaskus emoticons nartzco