10 reguli pentru a supraviețui ca șofer (novice) în traficul din București

condus2Să începem abrupt și să zicem că, în trecut, condusul nu era “sportul” meu preferat, dar pentru că sunt destul de ambițioasă de felul meu și nu îmi place să stau cu mașina la scară, să aibă păsările unde să găinățeze, după ce ne-am cumpărat o mașină am început să o conduc – strașnic. În oraș, în afara lui, pe soare, pe vânt, pe viscol – orice condiții de trafic le-am înfruntat cu stoicism în ultimele 5 luni. Și mi-a plăcut așa, în mare, dar cele mai importante au fost lecțiile de viață pe care le-am învățat din traficul bucureștean. Pentru că, vedeți voi, traficul bucureștean este pentru cei puternici – și nu mă refer la mașină, la tupeu (deși ajută), la condus, ci la psihic. Cel mai și cel mai important în traficul din Capitală este să îți menții psihicul sănătos. Zi de zi observăm cum, câte un coleg de suferință și covrig, și-a pierdut mințile. Eu vreau și sper să cred că nu au fost așa de la început, că Poliția Română nu dă permis unor asemenea cazuri patologice. Nu vreau și nu cred! Parol! Eu spui că ei erau oameni de omenie și traficul i-a nenorocit, altfel nu-mi explic…

Și cum mie îmi place să îi ajut pe cei care nu au avut încă marele nenoroc să conducă prin București, îi sfătuiesc următoarele, ca de la novice la novice:

1. Regula de aur – sine qua non: Nu te lăsa lovit! Repet: nu te lăsa lovit! În opinia mea, cel mai de preț skill pe care un șofer care circulă prin București este să se ferească de cei fără minte. Adică, să fie atent să nu se urce unul pe el (cu tot cu mașina lui, evident), în timp ce circulă frumos și regulamentar. Trebuie să fii ca o leoaica care tocmai a fătat. Să suspectezi tot, să previi tot, să anticipezi tot. Chiar și așa, dacă n-ai noroc, te pomenești cum stai la semafor și intră unul în tine; pur și simplu, și-a dat seama că a blocat intersecția și dă cu spatele până îți îndoaie numărul. Sau, ești în parcare la Ikea, te pregătești să îți pui centura de siguranță, și vezi în oglinda retrovizoare cum te lovește o tanti care dă cu spatele fără să se asigure. True stories…

2. Nu așteptați să vedeți vreun semnal de intrare sau ieșire de pe bandă. Ăsta este un mit pe care instructorii răi ni l-au băgat în cap. Atunci când vezi că un SUV vrea să meargă pe aceeași bandă cu tine, în același timp, pe aceeași porțiune de drum, trebuie să prinzi ideea din mers.

3. Nu contează câte benzi are drumul. Întotdeauna trebuie să te aștepți să vezi câte benzi vor colegii de trafic să fie. Preferabil, tu rămâi cât de cât pe una desenată de oamenii de la Drumuri și poduri.

4. Când prinzi mai mult de 4 semafoare și în față ai o intersecție super-aglomerată, pune-ți centura de siguranță – sigur sunt polițiști care dirijează ciruclația. Unde, cum și în ce fel, asta nu întrebați, că nici ei nu știu.

5. Înainte de a te urca la volan, trebuie să ai la îndemână o lanternă mărișoară pe care să o aprinzi și să o stingi în timp ce o vei îndrepta spre ochii tăi. Astfel, atunci când o vietate care se uită doar în dosul mașinii tale și habar nu are ce se întâmplă dincolo de propriu univers îți face flash-uri din cine știe ce motive, previi vreo criză de epilepsie.

6. Când cineva te claxonează, claxonează înapoi. Nu vei știi pentru ce claxonezi, dar nici el nu știe. Ăsta e unul din răsfățurile aflatului în trafic (not!).

7. Dacă ești fată, trebuie să înțelegi că ești a priori – proastă, lentă, “femeie la volan” (pronunțat cu scârba aferentă). Nu contează și nu interesează pe nimeni că n-ai avut niciun incident în trafic, că n-ai blocat niciodată intersecția sau că ai și tu gonadele tale și că nu plângi în pumni doar pentru că se uită urât la tine vreun urangutan în trafic.

8. Când ești primul la semafor, gândește-te că viața ta depinde de cât de repede pleci în momentul în care s-a făcut verde. Fă tot posibilul să pleci în trombă, nu contează că mai sunt pietoni pe trecere. Chiar și așa, tot îți iei vreo sută de înjurături și trei mii de claxoane, e ceva normal, cu timpul nici măcar nu vei mai opri la semafor, să fii sigur că nu stă nimeni după tine (not!).

9. Închide-te în mașină și nu te da jos din mașină să te cerți, bați, că nu știi cine a scăpat de la Spitalul 9 și oricât de vânjos te crezi, nu e bine să te pui cu nebunii, că te bat cu experiența.

10. Nu te lăsa lovit!

Bonus: Știi că un șofer a trecut în rândul celor fără de scăpare când își pune viața în pericol, încalcă vreo 12 reguli de condus, face 25 de manevre periculoase și merge pe contrasens doar pentru a înainta cu 10 metri față de locul unde era inițial.

Păreri? Completări? 😀

Facebook Comments

Cursa de 8 ani

Mai demult, am citit un articol pe un blog, unde autoarea, încă foarte tânără, era relaxată atunci când mărturisea că s-a obișnuit cu gândul că partenerul ei nu este Făt-Frumos pe care l-a așteptat, că…