Mă cunoaște de undeva

medium_441037582Există o categorie de oameni care își deschid, din diverse motive, un blog. Unii din aceștia aleg să scrie articole care au o componentă personală destul de pregnantă. Sunt bloggeri care împărtășesc detalii din cele mai intime cu cititorii lor – de la experiența maternității, la felul în care își petrec zilele în familie sau cu prietenii.

De asemenea, există oameni care scriu pe blog pentru că văd, aud, simt lucruri care îi intrigă atât de tare, încât simt furnicături în buricele degetelor și, bineînțeles, acest sindrom se tratează cu o doză de tastatură sănătoasă. Cam aici mă încadrez eu cu blogul meu, care este unul generalist, dar care are și o doză de personal, sau, mai bine zis, o doză de personalitate, evident, sculptată după chipul și asemănarea mea.

Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în cazul majorității care scriu, există o mare parte din mine pe care nu pot să o “urc” pe blog. De aceea, să consideri că mă cunoști sau că știi într-adevăr cum este o persoană în complexitatea ei exclusiv citindu-i blogul, mi se pare o judecată puțin pripită, chiar dacă apreciezi sau nu persoana în cauză.

Dacă totuși cineva ar considera că nu trebuie să cunoască mai mult despre mine doar pentru că a citit câteva articole de pe blogul meu și, prin urmare, deja mă cunoaște, acest lucru ar fi destul de trist. Trist, dar nu pentru mine, ci pentru cel care crede că mă cunoaște de undeva. Dacă m-ar fi cunoscut cu adevărat, ar fi știut, de exemplu, că am trecut de mult peste etapa când mă impresionau formele fără fond – asta dacă cumva ar fi existat vreodată o perioadă în care mă lăsam indusă în eroare de astfel de specimene.

Mă cunoaște sau nu mă cunoaște? Asta-i întrebarea!

Facebook Comments

Totul este relativ. Cu o excepție.

Există tragedii care trec dincolo de puterea cuvintelor. Există vremuri când vorbitul, scrisul, judecatul, devin inutile dacă nu sunt însoțite de acțiuni concrete. Există situații de viață și de moarte când exprimarea opiniilor tale valorează…

Punct. Și de la capăt!

Iată o expresie pe care nu o folosesc foarte des, pentru că sunt genul de persoană care “prinde rădăcini”! Sunt o persoană căreia îi place să rămână loială lucrurilor sau oamenilor în care crede. Uneori,…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[+] kaskus emoticons nartzco