Copiii fără etichete

Mi-au displăcut dintotdeauna persoanele care îi fac pe ceilalți să simtă că nu valorează nimic. Când eram mică, nu mă jucam cu copiii care își băteau joc de ceilalți, care îi violentau sau îi jigneau doar pentru că puteau. De-a lungul timpului, am luat de multe ori parte celor mai slabi, chiar dacă acest lucru nu m-a centrat ca fiind cea mai simpatică ființă.

Cu siguranță ați avut și voi în școală colegi care râdeau permanent de ceilalți, de la colegul de bancă până la profesori. Aceste persoane sunt prin definiție cei care pun etichete, iar dacă fac aceste lucri de când se știu, o vor face și în calitate de părinte. Învățați să nu fie nimic destul de bun pentru a fi apreciat, își vor vărsa frustrările pe propriul copil. N-am înțeles niciodată setea unora de a-i desființa pe ceilalți fără motiv, dar, mai ales, n-am înțeles dorința de a-i abuza pe cei mici doar pentru câteva secunde în care li se pare că frustrarea s-a dus.

Abuzat în copilărie, vei abuza la rândul tău –  un cerc vicios care poate continua la infinit. Dacă ești abuzat acasă, probabil vei face acest lucru la rândul tău, așa cum poate să fie cazul celor despre care am vorbit deja. Mai târziu, oamenii fără copilărie fură copilăria celorlalți. Dacă au fost obligați să muncească de mici, îi vor obliga pe copiii lor să facă la fel. Dacă nu au avut posibilitatea să facă școală, le va bloca drumul spre educație și copiilor lor.

Se zice că nu ar trebui să vorbești despre felul în care părinții aleg să își crească copilul dacă nu ai copii la rândul tău, chipurile pentru că nu ai avea habar ce înseamnă asta. Habar cum e să fii părinte? Cu siguranță că nu am! Dar habar cum e să fii copil? Cu toții știm cum e să fii copil, iar cei care uită, se transformă în mod inevitabil în niște monștri hidoși.

O mare pondere în problema copiilor abuzați ține de sărăcie și de lipsa educației. Vedem peste tot cazuri de copii care sunt aduși pe lume prin canale, abandonați prin spitale, drogați pentru a deveni material pentru cerșit. Unul din cele mai cutremurătoare imagini pe care le-am văzut vreodată a fost un bărbat cu o condiție materială precară, care se afla într-un supermarket cu un copil în cărucior, copil de maxim 2 ani care se întindea la raftul cu ciocolată, probabil pentru că era colorat. În același timp în care scotea sunete de încântare, “tatăl” înjura și blestema:  “du-te dracu’ de proastă și de c…ă!” Doar atât trebuie pentru a distruge un suflet, pentru a distruge un Om.

Am putea spune că acolo unde nu este educație, nu ar trebui să existe nici pretenții. Pretenții nu, dar măsuri pot și trebuie luate, mai ales că abuzul copiilor nu ține doar de familiile defavorizate, există la toate nivelurile. Eu spun NU împotriva violenței împotriva copiilor și nu doar pe blog, iar inițiativa Salvați copiii trebuie sprijinită de fiecare dintre noi. Campania Copiii fără etichete își propune să conștientizeze etichetele despre copii și comportamentele violente pe care le generează, să dea soluții pozitive pentru educarea copiilor și, poate cel mai important, să schimbe politicile publice în interesul copiilor, să înlocuiască violenţa educaţională cu metode educaţionale şi parentale pozitive!

Haideți să dezlipim împreună etichetele! Doar copiii crescuți fără etichete se fac Oameni Mari!

Incapabililor, se întoarce roata!

În mod teoretic, știm cu toții de persoanele care nu știu să pună cratima acolo unde trebuie, dar se ocupă de comunicare, de purtat cuvântul altora mai departe, de băieții lu’ mama sau lu’ tata…

Missy, o pisică aproape…Domestic(ă)

Missy a apărut în viața mea într-un moment neașteptat. Prima noastră întâlnire a fost mai mult decât dificilă – eu căutând-o sub mobilă, ea camuflându-se mai ceva ca trupele speciale. Am lăsat-o să stea un…

Artiștii pentru Artiști

Unul din mirajele Artei este modul în care reușește să îi facă pe artiști să pară în mintea spectatorului intangibili, inepuizabili. Îți place un artist într-un anumit rol și ai senzația că el o să…

Vântul schimbării

Adevărul este că ne-ar plăcea ca viața noastră să fie ca o dimineață de primăvară, când soarele devine deodată îndrăzneț după iarna rece și încălzește atmosfera exact cât trebuie…nu e nici prea cald, nici prea…

Trăind în cercul nostru strâmt…

L-am auzit pentru prima dată pe Cezar Ouatu pe 1 decembrie, la Ateneu. Am ajuns la spectacol după o noapte albă în care am pregătit și revizuit toate articolele care urmau să fie publicate a…